Beatitudinea eminesciana transcende haosul de nepatruns . Suntem inselati de iluzia puritatii si a inocentei, cand de fapt tot ce ne inconjoara sta sub semnul efemeritatii unui timp pervers. Ne spalam creierul cu apa mizera a falsei sperante . Credem intr-un aparent sens al dreptatii, judecandu-ne dupa ce e variabil, fara a avea un reper cert. Suntem plini de contradictii , de elemente antagonice ce ne amortesc si ne imbata si ultimele certitudini pe care le-am putea avea, in aceasta viata. Plangem , radem dar fara un motiv anume. Ne bucuram si suferim totodata , amestecand elementele pozitive cu cele negaive , impaturim, unim, asezam,rasturnam , golim si ce ne va da va fi o limita matematica , incorecta din punct de vedere fizic. Greu de inteles dar si mai greu de acceptat.
